Desaru

Pentru a treia oară în Malaezia, pentru a doua oară la mare, tot cea a Chinei de Sud, dar acum într-un cadru ceva mai turistic, într-o stațiune la vreo 2 ore de Singapore.

De data aceasta am închiriat o dubiță cu șofer cu tot să ne ducă în Desaru. De fapt, am închiriat o dubiță cu șoferiță cu tot. Și acum că am creat așteptarea de a povesti despre Desaru din punctul de vedere al unui potențial turist, voi dezamăgi așteptarea și voi face mai analitic și mai personal acest post.

Mare a fost mirarea când am văzut o femeie micuță, purtând ochelari cu rame groase, acoperită cu niqab, ceea ce este totuși destul de rar în Malaezia unde majoritatea poartă hijab. Straiele erau negre, singurul element distinct erau mânecile înzorzonate cu auriu și pietre prinse pe material. Mi-am dat seama cât de puțin știu despre musulmani cu toate că este una dintre religiile cu cei mai mulți adepți. Și mai mult, mi-am dat seama cât de puțin m-am gândit la ce înseamnă emancipare pentru o femeie musulmană care vrea totuși să își păstreze tradițiile și religia. Șoferița noastră își asumase un job care în sensul tradițional a aparținut bărbaților. Și în Singapore am văzut destule femeie care erau șoferi. O șoferiță de Uber îmi povestea că femeile se simt mai în siguranță să meargă cu ea, mai ales noaptea, după o seară petrecută în club.

Pentru Malaezia, “feminism” este un termen care nu se potrivește perfect întrucât feminismul a apărut o dată cu cererea femeilor de a avea drept de vot în Occident. Pe când în Malaezia, dreptul la vot s-a acordat atât bărbaților, cât și femeilor după ce Malaezia și-a câștigat independența în 1957. Feminismul e înțeles ca o emancipare a femeii ceea ce în contextul Malaeziei are alt sens. În Malaezia, țară predominant musulmană, feminismul are și o dimensiune religioasă, pentru că femeia și bărbatul se consideră egali în fațta divinității. O altă problemă este că, acum, prin lege, prin drepturile pe care le are, o femeie este egală cu un bărbat în România, de exemplu, dar mentalitățile se schimbă mai greu și situația “din teren” este diferită.

Malaezia este o țară care găzduiește atât budiști cât și hinduși. Fac o scurtă paranteză: dacă ajungeți prin Kuala Lumpur, vizitați Batu Caves. Sunt niște temple hinduse în peșteri și unul dintre ele conține o parte din epica Ramayana. Am avut norocul de a prinde un festival hindus unde am primit mâncare indiană vegetariană foarte bună, pe gratis, hehe. Revenind la discuția cu feminismul, nu doar religia influențează, cât și cultura locală care ține de geografie, de minorități, de istorie (colonialism, spre exemplu). După o scurtă documentare, cred că e greșit să spui că feminismul “corect” este cel din cultura occidentală. Nu înseamnă că nu trebuie să protejăm drepturile care au fost câștigate prin curentele feministe occidentale, dar că a cere aceleași reforme în același fel de femei care trăiesc în cu totul alt context cultural și politic este greșit. Un subiect controversat este vălul islamic. Mi se pare un mod de a-și exprima devotamentul religios (alegere personală, atâta timp cât în zone în care există restricții de securitate, legile seculare ale statului > legile religiei). Pe lângă aceasta, eliminarea etalării frumuseții trupești aduce omul mai aproape de divinitate – mă gândesc la modul în care preoții ortodocși poartă straie lungi, negre.

În final, tendința omului occidental de a “civiliza barbarii” se reflectă și în prejudecățile noastre. Este o polemică interesantă deschisă de un exemplu de femeie care muncește ca șofer, care probabil a avut destule situații în care nu a simțit că este protejată prin lege, sau care a trecut prin situații în care demnitatea nu îi era respectată pentru că este femeie dar care, cu toate acestea, se luptă în felul său pentru egalitate.

Alte resurse:

Crâmpeie de Singapore

Sunt de aproape trei săptămâni în Singapore și am tot vrut să aștern “pe hârtie” impresii legate de ce am văzut până acum, dar m-am prins în hora noului ce mă înconjoară.

Când m-au întrebat prietenii cum mi se pare în Singapore, le-am zis că e bine și cald… și umed. Aici este o stare oarecum constantă să fii transpirat, ud de la ploaie sau de la umiditatea din aer. Au aer condiționat în toate tipurile de transport, chiar cu riscul de a fi o diferență la care eu m-am acomodat greu (deh, sunt din România, mă trage curentu’!).

DSC_0887Printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să merg la un food court aproape de casă. Un food court este o zonă cu restaurante și fast food-uri, dar ceva mai accesibil ca preț. Pentru un buget relativ mic (5 SGD, adică vreo 15 lei) poți să găsești ceva de mâncare. În ciuda așteptărilor mele, nu îmi place așa de mult mâncarea asiatică. Cel mai fain lucru la prima seară a fost descoperirea standurilor cu fructe tăiate și sucuri proaspete din fructe (pepene galben, roșu, papaya, ananas, guava, starfruit). Mi-am luat suc de cocos (coconut juice sau coconut water) și mi-a dat pe lângă pai și o lingură. Ca omu’ neumblat, m-am uitat urât că doar nu e ciorbă. De fapt, cu lingura scobești pulpa nucii de cocos care este sățioasă doar că toată operațiunea necesită ceva răbdare și îndemânare.

În primul weekend, am trecut pe lângă Marina Bay Sands, un hotel de lux, legat de alte niște magazine de lux dintr-un mare mall de… lux (The Shoppes de pe Bayfront Ave). Mai interesant de atât pentru mine sunt grădinile, Gardens by the Bay, de lângă hotel. De fapt, este vorba de un parc natural cam de dimensiunea Herăstrăului. Ce este specific acestor grădini și impresionant sunt niște structuri imense ca niște copaci, numite The Supertree Grove. Nu am reușit să străbat tot parcul și nu am intrat la serele de lângă parc pentru că era destul de scump pentru turiști (sunt alte prețuri dacă ești rezident sau ai permis de muncă), dar am avut noroc că am prins un spectacol de lumini și muzică. A fost un moment de relaxare în care doar simțeam un vânticel subțire, ascultam muzica și îmi prindeam gândurile în culorile uneori psihedelice, alteori calmante.

Imaginea cu care venisem în minte era cumva un oraș cu clădiri înalte, betoane, toropeală de tropice și aglomerare. Însă m-am trezit cumva într-o pădure tropicală, dar cu oameni și clădiri înalte. În Singapore, totul este optimizat pentru a putea avea atât spațiu verde cât și infrastructură și spații de locuit. Tot într-un weekend, am trecut prin Grădina Botanică, devenită și site UNESCO. M-am plimbat cam prin jumătate din ea și nici nu am intrat la expoziția națională de orhidee (National Orchid Garden) – un tip de orhidee fiind floarea națională a Singapore-lui. Aici am găsit pe una dintre plăcuțele de lângă copaci un indiciu despre cum a ajuns Singapore să fie atât de verde: o campanie de împădurire începută după câștigarea independenței ca parte a viziunii de a scoate țara din stadiul de lumea a treia. Mi-a plăcut atmosfera din grădina botanică, am văzut destul de mulți oameni care ieșiseră cu familia, prieteni la un picnic sau doar să sporăvăiască și să se bucure de natură. De la un bătrânel care hrănea peștii koi din lac, la un cuplu de indieni bătrâni care erau pozați de fata lor și luaseră o postură oficială, la copiii care erau fascinați de perdeaua cascadei de apă, toți se lăsău în voia timpului care părea să curgă mai leneș.

25651740981_79db24f305_o25625762242_fc781c2ef1_o25446040750_e218e917a9_o

Închei cu o cină. Deși experiențele culinare nu au fost prea mult pe gustul meu, am fost la Swee Choon Tim Sum, un restaurant prin Little India cu specific cantonez și din zona Hong Kong. În contrast cu mâncarea gustoasă este un decor nepretențios la care merge bine o conversație animată.

Orașul ăsta este viu și cheamă să fie explorat.

25205071214_957e78a4df_o