Brunch with Prof. Barbara Liskov

I knew prof. Barbara Liskov is visiting NUS from my friends, then I saw the posters with the talk she’s going to give on the Jan 27th. However, I never thought I could get to talk to her in an informal setting such as a meeting room with up to 20 ladies in computer science, mostly PhDs. I wasn’t expecting anything because it was on short-notice so I didn’t have time to build expectations… except, of course, there’s a lot to learn from someone who has such an amazing career as hers. But no clear picture.

Hence it was a pleasant surprise. The atmosphere was pretty relaxed, we introduced ourselves so I got the chance to see what others are working on. And then when prof. Liskov started telling her story or how she got started in computer science, I was captivated. She studied Maths in undergrad as there was no CS department back then. She was one of the few women in sciences and after undergrad she went for a job as something new… a programmer. She hadn’t come into contact with computer before that point. Overtaking the challenge to teach herself programming, she discovered she enjoyed this and decided to apply to PhD in an interdisciplinary subject that would become computer science. Her journey is fascinating as she went from one area to another, from research to academia, teaching and pioneering in programming languages, distributed systems, replication algorithms, just to mention some.

Now what is the takeaway?

  1. I keep hearing this over and over again and as I begin to work on my PhD I tend to agree with it. Finding the problem to work on is difficult, it takes a lot of time to study the literature, understand the current state of the art and understand its impact. But that problem you find, you have to find it interesting. Prof. Liskov had the chance to work on many interesting problems and very diverse because when she started out, there were only a few papers in this field so it was easier to have a broad view and contribute to different topics. Now it is not so feasible (unless you are working with experts in that field). However, as my prof says, at the end of the PhD you should be able to understand how to approach  hard, research problems and find solutions.
  2. Be efficient, organize and plan your time wisely. You can have a family if you want to but you have to be very efficient with your time. Start work early and do just work when you are at work. Don’t let things like social media distract you or chatting. If you are talking to people, talk to them on work issues. Prof. Liskov said she works 2 days from home. And she also mentioned that only after her undergrad she formed this working discipline (haha, guess it’s not too late for me). And of course, there will be times when you will be working over-time but there might also be times when you are
  3. Programming languages design is very important, how you can make sure that you don’t allow even the worst programmer make mistakes, what rules do you enforce by design in the programming language construct so that it is still a “programmer-friendly” language? Prof. Liskov also talked about a programming language that is expressive enough for concurrency and high-level but can still be reasoned about through program states.
  4.  Prof. Liskov said teaching goes hand-in-hand with research because it allows you to understand the basics very well and from different perspectives. And this, I would say, is strongly connected to another point: you shouldn’t kid yourself you understand something when you don’t. And how do you check that? You explain it to someone else, you want to work with people who are able to contradict you. Collaborate, explain, talk more, note down proofs or explanations.

I found this talk highly motivating and inspirational, prof. Barbara Liskov really is an amazing person! It may not be easy to work on something that has a great impact, maybe it’s luck, but I feel that whatever I do, as long as there is passion, enthusiasm and a good work ethic, there will be a good outcome.

And for the future, there are a lot of opportunities for us today, there’s no old boys’ network anymore. Academia gives you the flexibility of working on research problems that you find interesting, while research in industry, while sometimes not so flexible, it allows what you are working on to have a greater impact on the real world, to be more applied. So yeah, aim high, work hard! Spor!

Advertisements

Desaru

Pentru a treia oară în Malaezia, pentru a doua oară la mare, tot cea a Chinei de Sud, dar acum într-un cadru ceva mai turistic, într-o stațiune la vreo 2 ore de Singapore.

De data aceasta am închiriat o dubiță cu șofer cu tot să ne ducă în Desaru. De fapt, am închiriat o dubiță cu șoferiță cu tot. Și acum că am creat așteptarea de a povesti despre Desaru din punctul de vedere al unui potențial turist, voi dezamăgi așteptarea și voi face mai analitic și mai personal acest post.

Mare a fost mirarea când am văzut o femeie micuță, purtând ochelari cu rame groase, acoperită cu niqab, ceea ce este totuși destul de rar în Malaezia unde majoritatea poartă hijab. Straiele erau negre, singurul element distinct erau mânecile înzorzonate cu auriu și pietre prinse pe material. Mi-am dat seama cât de puțin știu despre musulmani cu toate că este una dintre religiile cu cei mai mulți adepți. Și mai mult, mi-am dat seama cât de puțin m-am gândit la ce înseamnă emancipare pentru o femeie musulmană care vrea totuși să își păstreze tradițiile și religia. Șoferița noastră își asumase un job care în sensul tradițional a aparținut bărbaților. Și în Singapore am văzut destule femeie care erau șoferi. O șoferiță de Uber îmi povestea că femeile se simt mai în siguranță să meargă cu ea, mai ales noaptea, după o seară petrecută în club.

Pentru Malaezia, “feminism” este un termen care nu se potrivește perfect întrucât feminismul a apărut o dată cu cererea femeilor de a avea drept de vot în Occident. Pe când în Malaezia, dreptul la vot s-a acordat atât bărbaților, cât și femeilor după ce Malaezia și-a câștigat independența în 1957. Feminismul e înțeles ca o emancipare a femeii ceea ce în contextul Malaeziei are alt sens. În Malaezia, țară predominant musulmană, feminismul are și o dimensiune religioasă, pentru că femeia și bărbatul se consideră egali în fațta divinității. O altă problemă este că, acum, prin lege, prin drepturile pe care le are, o femeie este egală cu un bărbat în România, de exemplu, dar mentalitățile se schimbă mai greu și situația “din teren” este diferită.

Malaezia este o țară care găzduiește atât budiști cât și hinduși. Fac o scurtă paranteză: dacă ajungeți prin Kuala Lumpur, vizitați Batu Caves. Sunt niște temple hinduse în peșteri și unul dintre ele conține o parte din epica Ramayana. Am avut norocul de a prinde un festival hindus unde am primit mâncare indiană vegetariană foarte bună, pe gratis, hehe. Revenind la discuția cu feminismul, nu doar religia influențează, cât și cultura locală care ține de geografie, de minorități, de istorie (colonialism, spre exemplu). După o scurtă documentare, cred că e greșit să spui că feminismul “corect” este cel din cultura occidentală. Nu înseamnă că nu trebuie să protejăm drepturile care au fost câștigate prin curentele feministe occidentale, dar că a cere aceleași reforme în același fel de femei care trăiesc în cu totul alt context cultural și politic este greșit. Un subiect controversat este vălul islamic. Mi se pare un mod de a-și exprima devotamentul religios (alegere personală, atâta timp cât în zone în care există restricții de securitate, legile seculare ale statului > legile religiei). Pe lângă aceasta, eliminarea etalării frumuseții trupești aduce omul mai aproape de divinitate – mă gândesc la modul în care preoții ortodocși poartă straie lungi, negre.

În final, tendința omului occidental de a “civiliza barbarii” se reflectă și în prejudecățile noastre. Este o polemică interesantă deschisă de un exemplu de femeie care muncește ca șofer, care probabil a avut destule situații în care nu a simțit că este protejată prin lege, sau care a trecut prin situații în care demnitatea nu îi era respectată pentru că este femeie dar care, cu toate acestea, se luptă în felul său pentru egalitate.

Alte resurse:

Albastru de Redang

Am profitat de weekend-ul prelungit (a fost zi liberă de Paștele catolic) și am plecat spre o insulă din Malaezia, Redang. Am ales să luăm autobuzul de noapte din Singapore, cu plecare la 9 PM. Varianta aceasta este mai puțin costisitoare și ne-am gândit că oricum vom dormi pe drum (există și zboruri până în Redang). Autobuzul ne-a lăsat în Kuala Terengganu, capitala provinciei Terengganu, urmând apoi un drum de vreo oră și jumătate cu feribotul (un drum costă 55 MYR).

Am așteptat ceva în căldură și aglomerație după ce ne-am luat bilete pentru feribot, în mare pentru că sunt doar vreo trei curse pe zi până în Redang. Odată îmbarcată și pornit motorul, am ieșit afară să mă bucur de mersul pe marea liniștită, mai ca o trecere cu bacul peste Dunăre. Pe punte erau doar bărbați care fie ieșiseră la aer, fie să fumeze. A fost un moment de stânjeneală în care m-am întrebat dacă încalc vreo etichetă. Deși Malaezia e țară musulmană, părerea tuturor celor cu care am vorbit e că nu sunt absurzi să aplice aceleași așteptări pentru europeni – desigur în limita unei decențe. Așa că am rămas afară. Pe măsură ce goneam repejor printre ape, lăsând în urmă uscatul cu problemele și legile lui, răsăreau insulițe și nuanțele de albastru se diversificau.

Barcă și un petec
Barcă și un petec

Insula e împărțită în mai multe plaje care sunt administrate de un hotel/resort. Cred că asta e cea mai obișnuită metodă de a te caza pe insulă și cumva cu cele mai puține bătăi de cap. Noi am ales să ne cazăm undeva mai în sat, pe o parte a insulei opusă aeroportului și departe de majoritatea resort-urilor.

Intrarea în paradis
Intrarea în paradis

Ne-am grăbit spre plajă, prindeam încă soarele de după-amiază. Drumul către plajă trece printr-o porțiune de junglă pe care am ajuns să o cunoaștem cu vietăți cu tot.

Jungla te cheamă, marea te vrea
Jungla te cheamă, marea te vrea

Pe parcursul șederii în Redang am avut oportunitatea de a întâlni și câteva grupuri de maimuțe care ieșiseră din desiș la drum (pe care nu e bine să le hrănești sau provoci, dacă nu era deja clar lucrul ăsta).

Cred că cineva a uitat unde și-a parcat mașina?!
Cred că cineva a uitat unde și-a parcat mașina?!

Undeva la mijlocul drumului care șerpuiește prin junglă există un loc mai înalt de unde se vede o imagine de ansamblu. Cred că fiecare dintre noi are un loc, o imagine, un moment pe care îl invocă când îi este greu. Undeva în creierul nostru e un cinematograf foarte ieftin, pe o străduță mică, și seara te duci liniștit să îți iei bilet. Deja te cunoști cu casierul de la bilete. Îl saluți politicos, popcorn sau suc nu îți iei că nu mai servesc la ora aia și oricum ești așa de concentrat la film că nu îți arde de alte distracții. Te așezi frumos în scaunul ce miroase a vechi și în mod ciudat reclame nu sunt. Începe filmul. Dar ăsta nu e un cinematograj obișnuit că uneori are niște efecte speciale de te trezești protagonist în film. Înainte de a ajunge aici, m-am tot gândit la plajele alea desprinse din imaginea de fundal de la Windows XP. Ei bine, viața bate filmul, chiar și pe ăsta cu efecte speciale! Inima mi-a sărit din piept de bucurie că sunt într-un loc de o asemenea frumusețe. Pe plajă nu erau mulți oameni și m-am întins pe nisip să privesc albastrul în toate formele sale, să ascult valurile și să simt vântul cum aruncă cu un nisip foarte fin din când în când. Cred că mă simt norocoasă.

E mai distractiv să alergi cu ai tăi
Allegro ma non troppo

Altă minunăție sunt coralii pe care i-am văzut la o sesiune de snorkeling (nu credeam că voi face asta, mi se pare chiar și acum ceva foarte greu accesibil). Pentru 60 MYR, un ghid ne-a dus în trei zone. Experiența a fost incredibilă. Uitându-mă la toate soiurile de pești colorați și corali, mi s-a părut că pătrund în lumea ascunsă a apelor. Atâta viață, dincolo de societatea noastră cu complicațiile ei. Am recunoscut ceva tipuri de pești (peștii clovn, pești papagali), o pisică de mare, chiar și o broască țestoasă (Redang are chiar un sanctuar pentru ele, mai multe info aici), și un pui de rechin de departe (cică nu-s periculoși, dar nu am testat, nu m-am apropiat și a dispărut repede).

Viața pe insula Redang e destul de simplă, sunt câțiva oameni care se ocupă cu căratul turiștilor pe la snorkeling sau scuba, cu dubițe și apoi bărci, alții vând suveniruri și sunt foarte bucuroși să îți ofere reduceri, alții lucrează la un resort sau un restaurant și unul e polițist (atât am văzut, insula nu pare să aibă nevoie de mai mult de atât). Forfota oamenilor se traduce într-un zgomot de scuter în timp ce conduc pe stradă fără vreun scop evident.

Redang în mișcare
Redang în mișcare

Contactul ăsta direct cu o insulă exotică m-a condus la întrebarea “da’ treaba cu turismul e profitabilă și sustenabilă?”. Sigur că probabil există niște studii undeva (metoda științifică) dar pe mine m-a dus cu gândul la un joc: Tropico Island. Cum ar fi să mi se pună în brațe, dar mai mult în cârcă, insula Redang și să o administrez eu? “El Presidente” Teodora, cam greu, hai să îi punem și genul: “La Presidente”. Aș susține facțiunea hipiotă a ecologiștilor că tare mi-ar plăcea să mai existe corali și pentru următoarele generații.

Desigur, jocul rămâne joc și eu rămân la statutul meu modest de turist care observă și își dă cu părerea (vorba aia, ușor de zis, greu de făcut). Dar parcă nu suna așa rău, “La Presidente”, nu?

P.S: la momentul scrierii, un 1 MYR ≈ 1 RON

Crâmpeie de Singapore

Sunt de aproape trei săptămâni în Singapore și am tot vrut să aștern “pe hârtie” impresii legate de ce am văzut până acum, dar m-am prins în hora noului ce mă înconjoară.

Când m-au întrebat prietenii cum mi se pare în Singapore, le-am zis că e bine și cald… și umed. Aici este o stare oarecum constantă să fii transpirat, ud de la ploaie sau de la umiditatea din aer. Au aer condiționat în toate tipurile de transport, chiar cu riscul de a fi o diferență la care eu m-am acomodat greu (deh, sunt din România, mă trage curentu’!).

DSC_0887Printre primele lucruri pe care le-am făcut a fost să merg la un food court aproape de casă. Un food court este o zonă cu restaurante și fast food-uri, dar ceva mai accesibil ca preț. Pentru un buget relativ mic (5 SGD, adică vreo 15 lei) poți să găsești ceva de mâncare. În ciuda așteptărilor mele, nu îmi place așa de mult mâncarea asiatică. Cel mai fain lucru la prima seară a fost descoperirea standurilor cu fructe tăiate și sucuri proaspete din fructe (pepene galben, roșu, papaya, ananas, guava, starfruit). Mi-am luat suc de cocos (coconut juice sau coconut water) și mi-a dat pe lângă pai și o lingură. Ca omu’ neumblat, m-am uitat urât că doar nu e ciorbă. De fapt, cu lingura scobești pulpa nucii de cocos care este sățioasă doar că toată operațiunea necesită ceva răbdare și îndemânare.

În primul weekend, am trecut pe lângă Marina Bay Sands, un hotel de lux, legat de alte niște magazine de lux dintr-un mare mall de… lux (The Shoppes de pe Bayfront Ave). Mai interesant de atât pentru mine sunt grădinile, Gardens by the Bay, de lângă hotel. De fapt, este vorba de un parc natural cam de dimensiunea Herăstrăului. Ce este specific acestor grădini și impresionant sunt niște structuri imense ca niște copaci, numite The Supertree Grove. Nu am reușit să străbat tot parcul și nu am intrat la serele de lângă parc pentru că era destul de scump pentru turiști (sunt alte prețuri dacă ești rezident sau ai permis de muncă), dar am avut noroc că am prins un spectacol de lumini și muzică. A fost un moment de relaxare în care doar simțeam un vânticel subțire, ascultam muzica și îmi prindeam gândurile în culorile uneori psihedelice, alteori calmante.

Imaginea cu care venisem în minte era cumva un oraș cu clădiri înalte, betoane, toropeală de tropice și aglomerare. Însă m-am trezit cumva într-o pădure tropicală, dar cu oameni și clădiri înalte. În Singapore, totul este optimizat pentru a putea avea atât spațiu verde cât și infrastructură și spații de locuit. Tot într-un weekend, am trecut prin Grădina Botanică, devenită și site UNESCO. M-am plimbat cam prin jumătate din ea și nici nu am intrat la expoziția națională de orhidee (National Orchid Garden) – un tip de orhidee fiind floarea națională a Singapore-lui. Aici am găsit pe una dintre plăcuțele de lângă copaci un indiciu despre cum a ajuns Singapore să fie atât de verde: o campanie de împădurire începută după câștigarea independenței ca parte a viziunii de a scoate țara din stadiul de lumea a treia. Mi-a plăcut atmosfera din grădina botanică, am văzut destul de mulți oameni care ieșiseră cu familia, prieteni la un picnic sau doar să sporăvăiască și să se bucure de natură. De la un bătrânel care hrănea peștii koi din lac, la un cuplu de indieni bătrâni care erau pozați de fata lor și luaseră o postură oficială, la copiii care erau fascinați de perdeaua cascadei de apă, toți se lăsău în voia timpului care părea să curgă mai leneș.

25651740981_79db24f305_o25625762242_fc781c2ef1_o25446040750_e218e917a9_o

Închei cu o cină. Deși experiențele culinare nu au fost prea mult pe gustul meu, am fost la Swee Choon Tim Sum, un restaurant prin Little India cu specific cantonez și din zona Hong Kong. În contrast cu mâncarea gustoasă este un decor nepretențios la care merge bine o conversație animată.

Orașul ăsta este viu și cheamă să fie explorat.

25205071214_957e78a4df_o